poet, fara sex

lumea nu ntelege

lumea n-a inteles niciodata

decat daca a fost dat la televizor sub forma de stire de ultima ora

in rest

ne facem ca vedem prin filtre de tigari

suntem sensibilosi romantici si rasati

si ceilalti extrem de nepasatori si curvari

henry miller e un obsedat sexual

si din cauza asta toti scriitorii de dupa el

luandu-l drept model

au ajuns niste nenorociti

si ca sa vezi si cei de dinaintea lui la fel

. cunostinta universala este una .

femeile stau pe spate cu cracii in sus

si mananca din ea

ca dintr-un castron cu inghetata

si plang ca

nu le-a dat dumnezeu mai mult -

s-au facut ecranizari si carti dupa asta ,

nu va faceti ca ati auzit pentru prima data

de la mine.

da,

eu imi permit sa injur femeia

pentru ca sunt

poet fara sex,

deci nu ma afecteaza.

nu e ca ce fac barbatii din voi,

marionete fara avocat ce sunteti

isterico – maniacale si leshinate abisale ,

voua va place ciocolata si sa fiti linse n

si cam atat .

a

si sa vi se scrie poezii pe care sa le aratati prietenelor

“uite fata!”

si sa nu indraznesti sa vorbesti peste mine ca

o sa apari in primul tabloid

la pagina 5

ca o muza ieftina cu sanii lasati

si nu ai fi ceea ce ai povestit tu despre tine ziaristilor

se ntampla cum ca eu cu baietii

ne adunam in fiecare seara

sa facem caterinca

la clubul de lectura

ca henry miller vorbind cu pozele de pe peretii din baie

cam asa ceva 

Tratat despre modestie si neconditionat (text non-romantic)

Am să imi scot pălaria , o voi aşeza pe bordura din faţa mea – însa nu ca un cerşetor , voi lăsa lumea să treacă, să se uite, apoi voi pleca şi promit că imi este indiferent dacă la sfârşit pălaria-mi va fi plină sau goală.
Acesta este necondiţionatul, modestia lipsei de aşteptare.
Să fim serioși, câţi dintre noi fac sincer asta? şi ar fi ipocrit să spunem că totuşi tindem cu toţii spre indiferenţa unui schimb rezonabil despre care profesorii particulari din copilărie ne-au învăţat că nu este bine să il doreşti.
Într-o lume în care nimeni nu pretinde nimic ar trebui să fie gratuitate și veselie -la propriu şi la figurat-, frumos, dar…nu.
Avem nevoie şi de impertinenţa celui care cere mai mult pentru a creşte impertinenţa celui care cere prea puţin. (explicaţie pe întelesul tuturor)
Ar fi ipocrit, nu e aşa? ca un artist care îşi ştie locul să şi-l ascundă într-un buzunar cusut cu aţă, doar de dragul de-a părea în faţa publicului un om modest, simplu şi fără pretenţii, căci asa este publicul, ă?
Acum nu am spus că ar trebui să fie un infatuat, liniştiţi-vă.

Ce este cu toată emanciparea asta? îmi seamănă a lupta strângerii banilor pentru copiii din Africa. De unde atâta nobleţe impusă când omul e şi el un alt animal cu nevoi: caca, pipi, astea (?)
Adevărul adevărat este adevărul adevarat, totuși eu trebuie să îl imbrac social.
Am inventat becul şi aş dori să fiu cunoscută ca inventatoarea lui.
Aş dori să primesc suma echivalentă inventării becului şi toată petrecerea de după. Mi se cuvine şi o cer. Nu trebuie să intru în rândul celorlalti inventatori, căci asta m-ar face să arăt ca o altă păpuşă pierdută in ringul făţărniciei. (?) –  M-ar face responsabilă de restul inventatorilor?
Aud mereu pe cineva din spatele sălii că mă contrazice, asta aud în sinea mea.
Nu vreau să vă răpesc mai mult din timpul pe care ştiaţi că il acordaţi discursului meu, dar aş vrea să ii aud argumentele. – Îmi zice că le-a spus mai sus.
Şi-a dat voie să îşi spună prin mine că este şi dansul inventatorul becului. Eu nu m-am supărat. Eu nu ma supăr. Probabil a inventat şi dânsul un bec undeva unde eu nu am apucat…însă el este pus în spatele sălii pentru că eu ţin discursul în seara asta. Nu ii convine, desigur că nu ii convine…dar voi l-ați pus în spate.
-Vă poftesc aici pe scena cu mine şi dacă mai sunt şi alţii ca dânsul ii rog să mi se alăture.
Eeee…parca acum arătăm mai bine cu toţii, cu toţii un pic mai sinceri. Îmi cer scuze celor care au rămas mai în spate, ştim că şi dumneavoastră creaţi, totuşi fără mine, inventatorul becului, nu aţi avea lumină suficientă pentru a crea şi aşa puteţi la rândul vostru să inventaţi alte lucruri folositoare civilizaţiei. Nu am fost arogantă, am fost cinstită.

Treptele sunt cinstite unele cu altele, ele ştiu că împreună formează o scară, le este suficient.

Cred că ar trebui să facem loc acestor oameni, să nu-l mai criticăm atat pe cel mai bun scriitor al anului doar pentru că are impertinenţa să se denumeasca cel mai bun scriitor al anului – după ce dealtfel noi l-am denumit. Va trebui să-şi poarte costumul, însă parcă acum am vrea si noi unul mai demn. Nu ne mai stă bine aşa. Aici greşim, aici greşiţi.
Lăsaţi-l pe Stănescu să-şi îmbete femeile, nu e ca şi cum denotă opulenţa artistului, nu e ca şi cum ele nu ar şti că se lasă îmbătate, nu e ca şi cum voi îi citiţi poeziile şi asta e prea puţin.

Nu.

Eu am să îmi scot pălăria şi o să cer să nu mi se dea un şfanţ mai puţin decât merit. Nu fur în fond şi la urma urmei nicio pâine, muncesc pentru a mea, iar dacă mi-o câştig cinstit vreau să pot să mi-o port cum şi unde vreau eu. Cred că nu deranjez pe nimeni, însă aş dori la rândul meu să nu fiu deranjată.

Mulţumesc.

Tratat despre averi

Cand ma gandesc la cele pe care le cunosc

 imi spun

ca eu stiu despre copaci ceea ce tu nu stii despre copaci si nu stiu daca o sa stii vreodata,

cu toate ca mi-as dori sa stii si totusi mi-as dori mereu ca eu sa stiu mai mult decat tine.

Lucrurile pe care le cunosc capata valoarea suvenirurilor. Ele cresc in mine ca trandafiri sub borcanele care le protejeaza de intemperii.

Am o agresivitate materna, dar delicata. Sunt o mama aroganta in rochie de seara.

Imi cresc copiii ca pe picturi rupestre scobindu-i in ziduri chinezesti, pentru ca ce este al meu este infinit

ca iederele infasurandu-se pe bratul lui dumnezeu ca pe fatza unui megalit neted.

Tot ce iubesc

imi port in seifuri

cifrate poetic.

Nu ai cum sa ma furi.

*

se-ntareste smoala ca o temnitza si devine corp,

cancer de piele cusut cu fir auriu,

inotul sclipitor al pestelui in apa limpede a trecatorului -

uite-i cum se duc toti sa se verse in mare.

numai ale mele raman statui.

numai ale mele raman nemiscate, netulburi si nestemate,

purtandu-si panza de paianjen drept trena imparateasca ce-mi infasoara averile

ca pe pene de scris infipte in zburatoare.

*

5 saptamani in balon

m-am gandit la toate astea,

apoi le-am scris

fiind

mai mica

ca niciodata.

Tratat despre inocenta si alte rezervatii naturale

Avem sa scriem despre inocenta ca despre frumusetea balenelor fara suflu inconjurate de o mare de fotografi sau ziaristi anonimi. - Imi spuneam  in timp ce fumul de tigara facea deasupra mea un halou gri prin care treceau pasarile si isi schimbau culoarea in pamant.

Coborarea  imi seamana a picasso ratacit in simturi , o pasare facandu-si nod gatul in cautarea penelor cazute. Unn flamingo pierdut pe ape.
Greutatea aripilor lui ca o camera cu obloanele trase.
O gradina zoologica  in care este permisa atingerea ingerilor.
Rezervatii naturale care seamana a casa.
Colaje ale regasirii mereu mai triste decat originalul.
Ingenuncheaza pasarea in noroi asemanandu-l cerului intunecat,
degetele copiiilor sangereaza in atingerea lor
ca o inclestare de dinti care ii sfarama.
Marioneta si papusarul incercand sa ii gaseasca adapost
invarte cheita balerinei
cu degetle mamei care isi
uita pruncii pe pragurile necunoscutilor.
Cautarea este un vartej care aduna si arunca din el ca o caracatita ale carei brate nu s-au cunoscut intre ele la timpul potrivit.
Neputinta data de haos ne face sa ne credem dumnezeul propriei salvari.
Ingerul este bibeloul incasabil si fara fatza. Fiecare ni-l imaginam dupa chipul nostru.
Este o cautare a linistii, ea este uneori asemuita inocentei ,
dar de prea mult alb albul se satura si
atunci isi manjeste oglinda cu funingine pentru a se privi din intuneric ca pe o ratacire a luminii - un greiere pe un camp intins, un sunet ca un strigat de ajutor departe de lume.

Ca o picatura chinezeasaca este frumosul din noi pe fruntea pe care ne alegem sa picuram. Ne dorim fruntea ca pe un ochi. Ne dorim fruntea ca pe buze.

Avem sa scriem despre inocenta scrijelind-o graffiti in periferia oamenilor de parca am incerca sa le crestem aripi din coastele mancate de carne.

bacșiș

- este un fel

in care ating curvele,

neluand nimic

decat cele

cateva bancnote

de care isi vor lua o alta

imbracaminte sexi

si o privire

senzuala. -

ce ti s-a-ntamplat?

raspunde.

orchestra se opreste,

invitatii isi intorc privirile curioase spre ei.

ce ai?

de ce plangi?

zi, ma,

de ce plangi?

ce nu iti place?

ce ti s-a-ntamplat?

orchestra
si

invitatii 

se intorc la ale lor.

uitati,

stiu ca nu o sa ne mai vedem.

stiu ca

fetele ca mine

vin si pleaca.

se pierd ziua

printre cititoarele din metrou,

tragand cu ochiu la citate celebre

doar, doar

sa impresioneze

la un moment dat

vreun scriitor -

nu stiu la ce folos

ca si asa

nu le spun bine

si apoi zambesc tamp

cerandu-si scuze.

zambeam, incercand sa le imit.

zambea si el

tot tamp.

-as fi vrut sa fur asta.

asta si

camasa cu miros scump

ca pe un citat

din "parfumul",

nu ca si cand as vrea sa-l spun cuiva,

ci asa,

sa il tin pentru mine.-

iertati-ma,

nu pot sa ma culc cu dumneavoastra,

imi placeti prea mult

si daca ma indragostesc

se

fute

tot.

stiti,

fetele ca mine -

ele vin si pleaca.

vom face tot ce putem pentru dumneavoastra

Vom face tot ce putem pentru dumneavoastra. Nu trebuie sa uitati acest lucru nici atunci cand muriti. Noi am facut tot ce am putut pentru dumneavoastra - ecoul prapastiei sta ca o plasa in stare sa prinda nelinistea.

Am facut minciuna pentru dumneavoastra,

Am facut adevarul pentru dumneavoastra,

aziluri de batrani in care va puteti petrece tot restul vietii.

Falsificatorul de fericiri se plimba prin tramvai ca un vanzator de servetele – poate doriti sa va stergeti lacrimile, doamna, nimeni nu trebuie sa stie.

Tineti strans sugativa in palma, atingeti cu ea tot ceea ce vreti sa ascundeti.

Portelanurile chinezesti isi asteapta autobuzul.

Inca o dimineata cu lumina putina si nu se va uita nimeni urat la noi.

In cautarea unei case regale.

In cautarea unei petreceri de gala.

Dar sub masca ce ascundeti? caci se termina si carnavalul.

La culcare, sub perna ca un dinte de lapte sta frica.

Asteapta omul sa o dea in schimb pe ceva mai bun.

Un calmant pentru un somn linistit si totul va trece. Intunericul inchide ca o regina noptii inauntrul sau -

intai o pleoapa,

apoi a doua.

Nu va uitati in ochii oamenilor,

sunt plini de ciment

cu flori crescute prin crapaturi – asa plang.

Vom face tot ce putem pentru dumneavoastra.

Nu va pierdeti speranta.

Uitati aici o biserica.

Uitati aici un iubit.

Un caine pe care sa il plimbati. Ceva care sa se intoarca.

Ceva care sa nu plece.

Dar sub masca ce ascundeti?

Ascundeti singuratatea ca o urzica intorcandu-se spre sine.

Ascund

creionul meu legat cu un cordon ombilical de biroul receptiei.

Am mai completat inca o fisha

si inca una.

Adorm cu fruntea cazuta pe birou luandu-l drept pantec.  

Veti face tot ce puteti pentru mine?

Veti face

puteti

mine?


http://www.youtube.com/watch?v=ReLllNkqcxw

adapost

frica

si

capastrul de cal

ce trage inapoi

spre amintire

-

animal inaripat cu frica de cer.

inaltul ce ascunde

inger

sau

fantoma -

nimeni nu stie,

caci mai sunt si altii.

e

alb

in fata ochilor

ca un leshin,

ca o leshie -

capastrul meu de cal

pus in mana de un invatator daruit

cu stiinta

jarulului pe care imi paseste zburatorul.

incet pe aici.

sunt lucruri care dispar

si apar

ca

maruntul de buzunar,

sunt lucruri care apar si dispar

ca

parintii,

ce ai putea sa faci decat sa le saruti pamantul

cu un gand,

sa le lasi coroană de flori

singuratatea din tine,

apoi sa pleci

spre altele.

sunt cai albi care trec prin

fata caselor noastre,

si ei ca si noi

se indreapta spre

adapost

tarandu-si capastrul ca pe o sansa

la

devenire.

poate poezie de dragoste

nu este suficienta

nici insula asta

nici orele ei tarzii

ca poeziile pe care mi le numar pe degete

ca pe femeile frumoase care trec pe o strada aglomerata 

dintr-o metropola in care ceatza

se aseaza ca linistea 

plantatiei de orez

care imi ajunge pana la braul fruntii 

pe care desenai 

tu

cu degetul inelar

o carare

pentru tot ce va fi sa treaca dincolo de

marea asta care inghite

totul,

zdrobind sub talpi

neajusul omului

ca pe o aripa lepadata

a primului inger.

nu este suficienta insula asta 

nici daca ne-am fi nascut din aceeasi mama

si am avea dreptul sa ne iubim -

fiind singurii

si ultimii

frica mea 

este styxul si

barcile in care ard pheonixi

si totusi sunt si 

barcile in care renasc -

insa nimic din toate astea nu mi-ar fi suficient

           pentru a intelege

           ca singuratatea 

           nu dispare

           nici macar atunci cand 

           se moare imbratisat.

anunturi matrimoniale

ma gandesc cum sa scriu nenorocitul asta de 

anunt la ziar

"caut barbat de aceeasi varsta cu mine sau mai in varsta

pentru o escapada romantica la tropice 

- tropicul racului

sau al cancerului -

pentru a ne simti ca-n paradis!"

nu, nu, 

nu e bine.

fac anuntul ghemotoc si il arunc la gunoi.

este prea siropos

si suna a henry miller,

nu.

"caut barbat de aceeasi varsta cu mine sau mai in varsta 

pentru o aventura..."

nu, nu, 

nu caut aventuri

ca s-ar intelege ca sunt o

si asta ar fi exagerat.

caut amic de drum - nu merge

caut tovarashie  - nu, e ceaushist.

caut insotitor - suna a bagajier.

caut partener - suna a "de viatza".

nu, nu,

n-o sa ajung in asa hal incat sa dau anunturi matrimoniale.

mai bine ma imbrac intr-o rochie eleganta,

ies intr-un local select

la o cafea si un trabuc

sa imi ceara un domn prezentabil 

un foc si...

-am lasat acest anunt scris pe servetelul din cafenea. 

ai fi putut sa fii tu,

numai ca eu nu agat in cafenele,

eu doar scriu poezii pe servetele

barbatilor singuri 

care isi cauta o femeie.

desigur

imi aduc aminte.

alergam

coborand treptele

cand un barbat m-a strigat pe nume -

ce nume ca nu stia cum ma cheama -

zicandu-mi sa ma opresc, (pantofii imi erau la locul lor,da, erau, cu siguranta erau)

m-am intors spre el ,

el mai inalt decat mine 

- bine, erau si scarile -

tacea 

cu becul standu-i deasupra ca un halou 

si zambea -

un zambet un pic rusinat,

cumva plapand.

 este tot ce imi aduc aminte din seara aceea.

politica alegerii nimicului

Adica totul se rezuma la a alege intre bine si rau, la a deosebi binele de rau pentru a alege una din astea doua si astfel toata lumea se poate imparti in lucrurile bune si in lucrurile rele : lucrurile bune care iti fac bine la sanatate si lucrurile rele care iti fac rau la sanatate.

Imi aduc aminte de tipii aia care veneau la gradinita sa ne invete cum sa ne folosim periutele de dinti: E bine sa frecati asa, nu asa. Imi aduc aminte si de tipii aia care veneau la scoala sa ne invete cum sa folosim absorbantele si prezervativele: E bine sa il puneti asa, nu asa.

D-asta sunt ce sunt astazi, pentru ca o echipa de oameni instruiti mi-au explicat in detaliu ce este bine si ce nu este bine pentru mine, atat de bine incat nici nu mai aleg eu pentru mine, e suficient ca citesc doua reviste de moda citite de majoritatea si este suficient ca am prieteni care sunt stiuti de alti prieteni ca asculta muzica buna ,asadar cu siguranta voi asculta si eu muzica buna, cu siguranta voi manca ce este mai bun pe piata, cu siguranta voi vedea intotdeauna cele mai bune filme.

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA

Am o problema. Mie nu imi convine. Nimic nu imi convine. De ce? Pentru ca n-am avut dreptul sa imi aleg. Pentru ca mi s-a zis ca am dreptul sa aleg, insa nu mi-am ales niciodata. Am doar impresia ca imi aleg. Sunt o revoltata,caci am impresia ca doar am impresia ca imi aleg si asta ma stanjeneste pana la culme. revoltata pe revolta-mi proprie.

acum stau aici in fata voastra intr-o poza , eu cu dintii mei albi la vedere pentru ca tot ei m-au invatat si cum sa pozez. frumos. stilat.

i grew into this.

we all did.

Uite, am sa zic ceva si nu zic ca este corect sau gresit.

Suntem nimeni.

Asta este problema mea. Arunca un copil de o luna intr-o pestera sa creasca singur si ai sa intelegi ce zic.

Eu sunt mai bun ca tine insa,

insa

eu sunt mai prost decat toti ceilalti din clasa mea

pentru ca nu am incercat sa fiu mai bun decat ei,

pentru ca stiam ca ei sunt nimeni,

insa eu sunt mai bun ca tine.

am omorat pe cineva astazi si voi face puscarie pe viata.

PE VIATA. – o constructie interesanta.

pe viata cui?

pe viata mea.

pe viata unui nimeni. un gradinar cu trei clase primare.

eu sunt tipii aia de la gradinita cu pliante si sfaturi.

sau asta suntem. suntem tipii aia de la gradinita cu pliante si sfaturi.

pe un salariu mizerabil care ne cumpara increderea ca suntem

descoperirea peste noapte a unui star

sau

abolirea sclaviei

sau

o sansa sa imi public cartea la cea mai renumita editura.

acest nimeni

cu headlights ,

cu depresii de oglinda matinala

si extaz orgasmic nocturn.

in intuneric ne credem

pentru ca nevazandu-ne

ne  suntem

si doar atunci.

imi ramane

piedestalul

cristalul

tajmahalul

tristetea

carnalul

imi ramane

ca un caine umil

ca un caine umil imi raman

cand toti pleaca acasa

si stiu ca sunt doar atat.

poftiti si dumneavoastra un pliant.

patetismul majoritatii femeilor care scriu ma deregleaza nervos

Patetismul ma deregleaza nervos ca o urzica pe un drum stramt, deoarece ca eu imi port in dezbracare tot ce am mai bun la purtare. Vezi? Metafora mea va fi intotdeauna perfecta, caci mlashtina m-a cernut ca un Dumnezeu pretentios.

Sunt un spectator obscen intr-o intersectie in care m-am asezat turceste lasandu-ma sa ies din mine ca un sarpe pe o muzica ambientala. Metafora perfecta vine din vulgaritatea mea educata in scoli de corectie barbatesti. M-am ras in cap si m-am prefacut a fi ce nu sunt pentru a ajunge sa fiu ce sunt acum. Mi-am ales porumbeii mesageri ca pe calai, sau calaii ca pe porumbei mesageri, in timp ei s-au imblanzit devenindu-mi parinti.

Femeile veneau si ii mangaiau ca pe caini, ca pe copii, pentru ca ele nu intelegeau.

Urasc femeia care scrie ca pe o mama care si alapteaza pruncul dincolo de termen. Urasc femeia care scrie ca pe o dresoare care nu stie sa plezneasca cu biciul in tzarana leoparzilor- pentru ca femeile plang, femeile nu scriu, ele plang in scris ca bocitoarele angajate sieshi. Poezia este un cancer, nu o isterie cautandu-si salvarea in coltzul strazii unei foi cu o semnatura de petitie pentru acceptarea sociala a curvelor.

Respectul meu este si el un barbat care daca te pune capra

e bine sa fii una neagra

ca sa te futa bine.

ma simt ca si cum as impodobi brazi de craciun
in camine de batrani cu alzheimer

si atunci
ce rost ar avea sa scriu o poezie mai lunga
de atat?

e mort totul de dinainte sa se nasca.

statui

iar cand noi nu vom mai fi 

vor ramane in locurile noastre 

statui privindu-se in ochi

(degetul tatalui

aproape atingand,

dar niciodata atingand

degetul omului)

iarta-ma.

iarta-ma.

isi ziceau pietrele 

tacand

este nevoie de moarte pentru intelegere 

ca apoi ea sa nu mai foloseasca nimanui.