miercuri, 15 februarie 2012

poet, fara sex

lumea nu ntelege
lumea n-a inteles niciodata
decat daca a fost dat la televizor sub forma de stire de ultima ora
in rest
ne facem ca vedem prin filtre de tigari
suntem sensibilosi romantici si rasati
si ceilalti extrem de nepasatori si curvari
henry miller e un obsedat sexual
si din cauza asta toti scriitorii de dupa el
luandu-l drept model
au ajuns niste nenorociti
si ca sa vezi si cei de dinaintea lui la fel
. cunostinta universala este una .
femeile stau pe spate cu cracii in sus
si mananca din ea
ca dintr-un castron cu inghetata
si plang ca
nu le-a dat dumnezeu mai mult -
s-au facut ecranizari si carti dupa asta ,
nu va faceti ca ati auzit pentru prima data
de la mine.
da,
eu imi permit sa injur femeia
pentru ca sunt
poet fara sex,
deci nu ma afecteaza.
nu e ca ce fac barbatii din voi,
marionete fara avocat ce sunteti
isterico – maniacale si leshinate abisale ,
voua va place ciocolata si sa fiti linse n
si cam atat .
a
si sa vi se scrie poezii pe care sa le aratati prietenelor
“uite fata!”

si sa nu indraznesti sa vorbesti peste mine ca
o sa apari in primul tabloid
la pagina 5
ca o muza ieftina cu sanii lasati
si nu ai fi ceea ce ai povestit tu despre tine ziaristilor

se ntampla cum ca eu cu baietii
ne adunam in fiecare seara
sa facem caterinca
la clubul de lectura
ca henry miller vorbind cu pozele de pe peretii din baie

cam asa ceva 

luni, 6 februarie 2012

Tratat despre modestie si neconditionat (text non-romantic)

Am să imi scot pălaria , o voi aşeza pe bordura din faţa mea – însa nu ca un cerşetor , voi lăsa lumea să treacă, să se uite, apoi voi pleca şi promit că imi este indiferent dacă la sfârşit pălaria-mi va fi plină sau goală.
Acesta este necondiţionatul, modestia lipsei de aşteptare.
Să fim serioși, câţi dintre noi fac sincer asta? şi ar fi ipocrit să spunem că totuşi tindem cu toţii spre indiferenţa unui schimb rezonabil despre care profesorii particulari din copilărie ne-au învăţat că nu este bine să il doreşti.
Într-o lume în care nimeni nu pretinde nimic ar trebui să fie gratuitate și veselie -la propriu şi la figurat-, frumos, dar…nu.
Avem nevoie şi de impertinenţa celui care cere mai mult pentru a creşte impertinenţa celui care cere prea puţin. (explicaţie pe întelesul tuturor)
Ar fi ipocrit, nu e aşa? ca un artist care îşi ştie locul să şi-l ascundă într-un buzunar cusut cu aţă, doar de dragul de-a părea în faţa publicului un om modest, simplu şi fără pretenţii, căci asa este publicul, ă?
Acum nu am spus că ar trebui să fie un infatuat, liniştiţi-vă.
Ce este cu toată emanciparea asta? îmi seamănă a lupta strângerii banilor pentru copiii din Africa. De unde atâta nobleţe impusă când omul e şi el un alt animal cu nevoi: caca, pipi, astea (?)
Adevărul adevărat este adevărul adevarat, totuși eu trebuie să îl imbrac social.
Am inventat becul şi aş dori să fiu cunoscută ca inventatoarea lui.
Aş dori să primesc suma echivalentă inventării becului şi toată petrecerea de după. Mi se cuvine şi o cer. Nu trebuie să intru în rândul celorlalti inventatori, căci asta m-ar face să arăt ca o altă păpuşă pierdută in ringul făţărniciei. (?) –  M-ar face responsabilă de restul inventatorilor?
Aud mereu pe cineva din spatele sălii că mă contrazice, asta aud în sinea mea.
Nu vreau să vă răpesc mai mult din timpul pe care ştiaţi că il acordaţi discursului meu, dar aş vrea să ii aud argumentele. – Îmi zice că le-a spus mai sus.
Şi-a dat voie să îşi spună prin mine că este şi dansul inventatorul becului. Eu nu m-am supărat. Eu nu ma supăr. Probabil a inventat şi dânsul un bec undeva unde eu nu am apucat…însă el este pus în spatele sălii pentru că eu ţin discursul în seara asta. Nu ii convine, desigur că nu ii convine…dar voi l-ați pus în spate.
-Vă poftesc aici pe scena cu mine şi dacă mai sunt şi alţii ca dânsul ii rog să mi se alăture.
Eeee…parca acum arătăm mai bine cu toţii, cu toţii un pic mai sinceri. Îmi cer scuze celor care au rămas mai în spate, ştim că şi dumneavoastră creaţi, totuşi fără mine, inventatorul becului, nu aţi avea lumină suficientă pentru a crea şi aşa puteţi la rândul vostru să inventaţi alte lucruri folositoare civilizaţiei. Nu am fost arogantă, am fost cinstită.
Treptele sunt cinstite unele cu altele, ele ştiu că împreună formează o scară, le este suficient.
Cred că ar trebui să facem loc acestor oameni, să nu-l mai criticăm atat pe cel mai bun scriitor al anului doar pentru că are impertinenţa să se denumeasca cel mai bun scriitor al anului – după ce dealtfel noi l-am denumit. Va trebui să-şi poarte costumul, însă parcă acum am vrea si noi unul mai demn. Nu ne mai stă bine aşa. Aici greşim, aici greşiţi.
Lăsaţi-l pe Stănescu să-şi îmbete femeile, nu e ca şi cum denotă opulenţa artistului, nu e ca şi cum ele nu ar şti că se lasă îmbătate, nu e ca şi cum voi îi citiţi poeziile şi asta e prea puţin.
Nu.
Eu am să îmi scot pălăria şi o să cer să nu mi se dea un şfanţ mai puţin decât merit. Nu fur în fond şi la urma urmei nicio pâine, muncesc pentru a mea, iar dacă mi-o câştig cinstit vreau să pot să mi-o port cum şi unde vreau eu. Cred că nu deranjez pe nimeni, însă aş dori la rândul meu să nu fiu deranjată.
Mulţumesc.

duminică, 5 februarie 2012

Tratat despre averi

Cand ma gandesc la cele pe care le cunosc
 imi spun
ca eu stiu despre copaci ceea ce tu nu stii despre copaci si nu stiu daca o sa stii vreodata,
cu toate ca mi-as dori sa stii si totusi mi-as dori mereu ca eu sa stiu mai mult decat tine.
Lucrurile pe care le cunosc capata valoarea suvenirurilor. Ele cresc in mine ca trandafiri sub borcanele care le protejeaza de intemperii.
Am o agresivitate materna, dar delicata. Sunt o mama aroganta in rochie de seara.
Imi cresc copiii ca pe picturi rupestre scobindu-i in ziduri chinezesti, pentru ca ce este al meu este infinit
ca iederele infasurandu-se pe bratul lui dumnezeu ca pe fatza unui megalit neted.

Tot ce iubesc
imi port in seifuri
cifrate poetic.
Nu ai cum sa ma furi.

*

se-ntareste smoala ca o temnitza si devine corp,
cancer de piele cusut cu fir auriu,
inotul sclipitor al pestelui in apa limpede a trecatorului -
uite-i cum se duc toti sa se verse in mare.

numai ale mele raman statui.
numai ale mele raman nemiscate, netulburi si nestemate,
purtandu-si panza de paianjen drept trena imparateasca ce-mi infasoara averile
ca pe pene de scris infipte in zburatoare.

*

5 saptamani in balon
m-am gandit la toate astea,
apoi le-am scris
fiind
mai mica
ca niciodata.

Tratat despre inocenta si alte rezervatii naturale


Avem sa scriem despre inocenta ca despre frumusetea balenelor fara suflu inconjurate de o mare de fotografi sau ziaristi anonimi. - Imi spuneam  in timp ce fumul de tigara facea deasupra mea un halou gri prin care treceau pasarile si isi schimbau culoarea in pamant.

Coborarea  imi seamana a picasso ratacit in simturi , o pasare facandu-si nod gatul in cautarea penelor cazute. Unn flamingo pierdut pe ape.
Greutatea aripilor lui ca o camera cu obloanele trase.
O gradina zoologica  in care este permisa atingerea ingerilor.
Rezervatii naturale care seamana a casa.
Colaje ale regasirii mereu mai triste decat originalul.
Ingenuncheaza pasarea in noroi asemanandu-l cerului intunecat,
degetele copiiilor sangereaza in atingerea lor
ca o inclestare de dinti care ii sfarama.
Marioneta si papusarul incercand sa ii gaseasca adapost
invarte cheita balerinei
cu degetle mamei care isi
uita pruncii pe pragurile necunoscutilor.
Cautarea este un vartej care aduna si arunca din el ca o caracatita ale carei brate nu s-au cunoscut intre ele la timpul potrivit.
Neputinta data de haos ne face sa ne credem dumnezeul propriei salvari.
Ingerul este bibeloul incasabil si fara fatza. Fiecare ni-l imaginam dupa chipul nostru.
Este o cautare a linistii, ea este uneori asemuita inocentei ,
dar de prea mult alb albul se satura si
atunci isi manjeste oglinda cu funingine pentru a se privi din intuneric ca pe o ratacire a luminii - un greiere pe un camp intins, un sunet ca un strigat de ajutor departe de lume.

Ca o picatura chinezeasaca este frumosul din noi pe fruntea pe care ne alegem sa picuram. Ne dorim fruntea ca pe un ochi. Ne dorim fruntea ca pe buze.

Avem sa scriem despre inocenta scrijelind-o graffiti in periferia oamenilor de parca am incerca sa le crestem aripi din coastele mancate de carne.

miercuri, 1 februarie 2012

bacșiș

- este un fel
in care ating curvele,
neluand nimic
decat cele
cateva bancnote
de care isi vor lua o alta
imbracaminte sexi
si o privire
senzuala. -

ce ti s-a-ntamplat?

raspunde.

orchestra se opreste,
invitatii isi intorc privirile curioase spre ei.

ce ai?
de ce plangi?
zi, ma,
de ce plangi?
ce nu iti place?
ce ti s-a-ntamplat?

orchestra
si
invitatii 
se intorc la ale lor.

uitati,
stiu ca nu o sa ne mai vedem.
stiu ca
fetele ca mine
vin si pleaca.
se pierd ziua
printre cititoarele din metrou,
tragand cu ochiu la citate celebre
doar, doar
sa impresioneze
la un moment dat
vreun scriitor -
nu stiu la ce folos
ca si asa
nu le spun bine
si apoi zambesc tamp
cerandu-si scuze.

zambeam, incercand sa le imit.
zambea si el
tot tamp.

-as fi vrut sa fur asta.
asta si
camasa cu miros scump
ca pe un citat
din "parfumul",
nu ca si cand as vrea sa-l spun cuiva,
ci asa,
sa il tin pentru mine.-

iertati-ma,
nu pot sa ma culc cu dumneavoastra,
imi placeti prea mult
si daca ma indragostesc
se
fute
tot.

stiti,
fetele ca mine -
ele vin si pleaca.

joi, 26 ianuarie 2012

vom face tot ce putem pentru dumneavoastra


Vom face tot ce putem pentru dumneavoastra. Nu trebuie sa uitati acest lucru nici atunci cand muriti. Noi am facut tot ce am putut pentru dumneavoastra - ecoul prapastiei sta ca o plasa in stare sa prinda nelinistea.

Am facut minciuna pentru dumneavoastra,
Am facut adevarul pentru dumneavoastra,
aziluri de batrani in care va puteti petrece tot restul vietii.

Falsificatorul de fericiri se plimba prin tramvai ca un vanzator de servetele – poate doriti sa va stergeti lacrimile, doamna, nimeni nu trebuie sa stie.
Tineti strans sugativa in palma, atingeti cu ea tot ceea ce vreti sa ascundeti.

Portelanurile chinezesti isi asteapta autobuzul.
Inca o dimineata cu lumina putina si nu se va uita nimeni urat la noi.
In cautarea unei case regale.
In cautarea unei petreceri de gala.
Dar sub masca ce ascundeti? caci se termina si carnavalul.
La culcare, sub perna ca un dinte de lapte sta frica.
Asteapta omul sa o dea in schimb pe ceva mai bun.
Un calmant pentru un somn linistit si totul va trece. Intunericul inchide ca o regina noptii inauntrul sau -
intai o pleoapa,
apoi a doua.

Nu va uitati in ochii oamenilor,
sunt plini de ciment
cu flori crescute prin crapaturi – asa plang.

Vom face tot ce putem pentru dumneavoastra.
Nu va pierdeti speranta.
Uitati aici o biserica.
Uitati aici un iubit.
Un caine pe care sa il plimbati. Ceva care sa se intoarca.
Ceva care sa nu plece.

Dar sub masca ce ascundeti?
Ascundeti singuratatea ca o urzica intorcandu-se spre sine.
Ascund
creionul meu legat cu un cordon ombilical de biroul receptiei.
Am mai completat inca o fisha
si inca una.
Adorm cu fruntea cazuta pe birou luandu-l drept pantec.  

Veti face tot ce puteti pentru mine?
Veti face

puteti

duminică, 22 ianuarie 2012

adapost

frica
si
capastrul de cal
ce trage inapoi
spre amintire

-

animal inaripat cu frica de cer.
inaltul ce ascunde
inger
sau
fantoma -
nimeni nu stie,
caci mai sunt si altii.
e
alb
in fata ochilor
ca un leshin,
ca o leshie -
capastrul meu de cal
pus in mana de un invatator daruit
cu stiinta
jarulului pe care imi paseste zburatorul.

incet pe aici.

sunt lucruri care dispar
si apar
ca
maruntul de buzunar,
sunt lucruri care apar si dispar
ca
parintii,
ce ai putea sa faci decat sa le saruti pamantul
cu un gand,
sa le lasi coroană de flori
singuratatea din tine,
apoi sa pleci
spre altele.

sunt cai albi care trec prin
fata caselor noastre,
si ei ca si noi
se indreapta spre
adapost
tarandu-si capastrul ca pe o sansa
la
devenire.

miercuri, 18 ianuarie 2012

poate poezie de dragoste

nu este suficienta
nici insula asta
nici orele ei tarzii
ca poeziile pe care mi le numar pe degete
ca pe femeile frumoase care trec pe o strada aglomerata 
dintr-o metropola in care ceatza
se aseaza ca linistea 
plantatiei de orez
care imi ajunge pana la braul fruntii 
pe care desenai 
tu
cu degetul inelar
o carare
pentru tot ce va fi sa treaca dincolo de
marea asta care inghite
totul,
zdrobind sub talpi
neajusul omului
ca pe o aripa lepadata
a primului inger.


nu este suficienta insula asta 
nici daca ne-am fi nascut din aceeasi mama
si am avea dreptul sa ne iubim -
fiind singurii
si ultimii


frica mea 
este styxul si
barcile in care ard pheonixi
si totusi sunt si 
barcile in care renasc -


insa nimic din toate astea nu mi-ar fi suficient
           pentru a intelege
           ca singuratatea 
           nu dispare
           nici macar atunci cand 
           se moare imbratisat.

anunturi matrimoniale

ma gandesc cum sa scriu nenorocitul asta de 
anunt la ziar
"caut barbat de aceeasi varsta cu mine sau mai in varsta
pentru o escapada romantica la tropice 
- tropicul racului
sau al cancerului -
pentru a ne simti ca-n paradis!"
nu, nu, 
nu e bine.
fac anuntul ghemotoc si il arunc la gunoi.
este prea siropos
si suna a henry miller,
nu.
"caut barbat de aceeasi varsta cu mine sau mai in varsta 
pentru o aventura..."
nu, nu, 
nu caut aventuri
ca s-ar intelege ca sunt o
si asta ar fi exagerat.
caut amic de drum - nu merge
caut tovarashie  - nu, e ceaushist.
caut insotitor - suna a bagajier.
caut partener - suna a "de viatza".
nu, nu,
n-o sa ajung in asa hal incat sa dau anunturi matrimoniale.
mai bine ma imbrac intr-o rochie eleganta,
ies intr-un local select
la o cafea si un trabuc
sa imi ceara un domn prezentabil 
un foc si...


-am lasat acest anunt scris pe servetelul din cafenea. 
ai fi putut sa fii tu,
numai ca eu nu agat in cafenele,
eu doar scriu poezii pe servetele
barbatilor singuri 
care isi cauta o femeie.

desigur

imi aduc aminte.
alergam
coborand treptele
cand un barbat m-a strigat pe nume -
ce nume ca nu stia cum ma cheama -
zicandu-mi sa ma opresc, (pantofii imi erau la locul lor,da, erau, cu siguranta erau)
m-am intors spre el ,
el mai inalt decat mine 
- bine, erau si scarile -
tacea 
cu becul standu-i deasupra ca un halou 
si zambea -
un zambet un pic rusinat,
cumva plapand.

 este tot ce imi aduc aminte din seara aceea.

vineri, 13 ianuarie 2012

politica alegerii nimicului

Adica totul se rezuma la a alege intre bine si rau, la a deosebi binele de rau pentru a alege una din astea doua si astfel toata lumea se poate imparti in lucrurile bune si in lucrurile rele : lucrurile bune care iti fac bine la sanatate si lucrurile rele care iti fac rau la sanatate.
Imi aduc aminte de tipii aia care veneau la gradinita sa ne invete cum sa ne folosim periutele de dinti: E bine sa frecati asa, nu asa. Imi aduc aminte si de tipii aia care veneau la scoala sa ne invete cum sa folosim absorbantele si prezervativele: E bine sa il puneti asa, nu asa.
D-asta sunt ce sunt astazi, pentru ca o echipa de oameni instruiti mi-au explicat in detaliu ce este bine si ce nu este bine pentru mine, atat de bine incat nici nu mai aleg eu pentru mine, e suficient ca citesc doua reviste de moda citite de majoritatea si este suficient ca am prieteni care sunt stiuti de alti prieteni ca asculta muzica buna ,asadar cu siguranta voi asculta si eu muzica buna, cu siguranta voi manca ce este mai bun pe piata, cu siguranta voi vedea intotdeauna cele mai bune filme.

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
Am o problema. Mie nu imi convine. Nimic nu imi convine. De ce? Pentru ca n-am avut dreptul sa imi aleg. Pentru ca mi s-a zis ca am dreptul sa aleg, insa nu mi-am ales niciodata. Am doar impresia ca imi aleg. Sunt o revoltata,caci am impresia ca doar am impresia ca imi aleg si asta ma stanjeneste pana la culme. revoltata pe revolta-mi proprie.
acum stau aici in fata voastra intr-o poza , eu cu dintii mei albi la vedere pentru ca tot ei m-au invatat si cum sa pozez. frumos. stilat.
i grew into this.
we all did.
Uite, am sa zic ceva si nu zic ca este corect sau gresit.
Suntem nimeni.
Asta este problema mea. Arunca un copil de o luna intr-o pestera sa creasca singur si ai sa intelegi ce zic.
Eu sunt mai bun ca tine insa,
insa
eu sunt mai prost decat toti ceilalti din clasa mea
pentru ca nu am incercat sa fiu mai bun decat ei,
pentru ca stiam ca ei sunt nimeni,
insa eu sunt mai bun ca tine.
am omorat pe cineva astazi si voi face puscarie pe viata.
PE VIATA. – o constructie interesanta.
pe viata cui?
pe viata mea.
pe viata unui nimeni. un gradinar cu trei clase primare.


eu sunt tipii aia de la gradinita cu pliante si sfaturi.
sau asta suntem. suntem tipii aia de la gradinita cu pliante si sfaturi.
pe un salariu mizerabil care ne cumpara increderea ca suntem
descoperirea peste noapte a unui star
sau
abolirea sclaviei
sau
o sansa sa imi public cartea la cea mai renumita editura.
acest nimeni
cu headlights ,
cu depresii de oglinda matinala
si extaz orgasmic nocturn.
in intuneric ne credem
pentru ca nevazandu-ne
ne  suntem
si doar atunci.

imi ramane
piedestalul
cristalul
tajmahalul
tristetea
carnalul

imi ramane
ca un caine umil

ca un caine umil imi raman
cand toti pleaca acasa

si stiu ca sunt doar atat.

poftiti si dumneavoastra un pliant.

miercuri, 11 ianuarie 2012

patetismul majoritatii femeilor care scriu ma deregleaza nervos

Patetismul ma deregleaza nervos ca o urzica pe un drum stramt, deoarece ca eu imi port in dezbracare tot ce am mai bun la purtare. Vezi? Metafora mea va fi intotdeauna perfecta, caci mlashtina m-a cernut ca un Dumnezeu pretentios.
Sunt un spectator obscen intr-o intersectie in care m-am asezat turceste lasandu-ma sa ies din mine ca un sarpe pe o muzica ambientala. Metafora perfecta vine din vulgaritatea mea educata in scoli de corectie barbatesti. M-am ras in cap si m-am prefacut a fi ce nu sunt pentru a ajunge sa fiu ce sunt acum. Mi-am ales porumbeii mesageri ca pe calai, sau calaii ca pe porumbei mesageri, in timp ei s-au imblanzit devenindu-mi parinti.
Femeile veneau si ii mangaiau ca pe caini, ca pe copii, pentru ca ele nu intelegeau.

Urasc femeia care scrie ca pe o mama care si alapteaza pruncul dincolo de termen. Urasc femeia care scrie ca pe o dresoare care nu stie sa plezneasca cu biciul in tzarana leoparzilor- pentru ca femeile plang, femeile nu scriu, ele plang in scris ca bocitoarele angajate sieshi. Poezia este un cancer, nu o isterie cautandu-si salvarea in coltzul strazii unei foi cu o semnatura de petitie pentru acceptarea sociala a curvelor.

Respectul meu este si el un barbat care daca te pune capra
e bine sa fii una neagra
ca sa te futa bine.

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

ma simt ca si cum as impodobi brazi de craciun
in camine de batrani cu alzheimer

si atunci
ce rost ar avea sa scriu o poezie mai lunga
de atat?

miercuri, 28 decembrie 2011

e mort totul de dinainte sa se nasca.

statui

iar cand noi nu vom mai fi 
vor ramane in locurile noastre 
statui privindu-se in ochi

(degetul tatalui
aproape atingand,
dar niciodata atingand
degetul omului)

iarta-ma.
iarta-ma.
isi ziceau pietrele 
tacand

este nevoie de moarte pentru intelegere 
ca apoi ea sa nu mai foloseasca nimanui.